Anotimpuri

încă o toamnă s-a pierdut în ceaţă
ce timp, ce orologiu, ce ninsoare..
în anotimpuri care-mi curg pe faţă
strângâdu-mi mâinile a închinare

mă copleşeşte iarna cu troiene
ce alb, ce întâmplare, ce minune..
ca inocenţa dintr-o altă vreme
uitată într-un colt stingher de lume

vor înverzi iar gândurile toate
ce vis, ce dezmorţire, ce rasfăţ...
ca o speranţă încolţită-n noapte
în mugurii ce tremură a dezmăţ

şi-mi strâng cauşul de nisip în mâna
ce cantec, ce lumină, ce parfum...
la anotimpuri să rămân imună
îmi voi ascunde verile în sân!