când mi-ai desenat în loc
o inimă
credeai că lumea mea e mată
că trupul meu - o candelă fără ulei -
a uitat graţia flăcării şi melodia rochiilor lungi
cine ştie
poate ar trebui să nu mai iau în serios oglinzile
vinul vechi paharul răsturnat
mişc munţii cu gândul
în tăcerea aceasta
nu mai încape niciun ac
zidul de lângă mine îşi urcă iedera
de parcă mi-ar spune că drumul pe care merg
e greşit
şi încă nu m-am oprit
şi nu e nicio inimă aici
mamă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu