Rodica Dascălu -  Mioara Băluță, "Frunze sub un ștergător de parbriz" sau "despre cum "omul este verigă între Dumnezeu și creația sa..."

* * *

i-am spus gravitație

pentru că nimeni și nimic

nu i se putea împotrivi.

acolo.

înăuntru

se aduna toată greutatea

tot echilibrul.

nu i se vedea marginea

nici centrul.

doar în serile cu lună

un sunet ca o mișcare ruginită de lanț

se ridica din adâncuri. o respirație

înăbușită care încerca să atingă

limitele nebănuite ale întregului.

*

Poezia prietenei mele, Mioara Băluță, poartă o amprentă, cu ajutorul căreia o identifici ușor în creația literară contemporană.

Toate ideile ei despre lume și viață, despre om în totalitatea conexiunilor sale se îmbină într-o concepție unitară, în deplină armonie cu viața sa lăuntrică.

Pe baza intuiției sale și a experiențelor personale, Mioara Băluță reușește să atribuie un înțeles mult mai adânc realității decât simpla ei aparență imediată.

Citindu-i poeziile din volumul: ”Frunze sub un ștergător de parbriz” ( Editura Rovimed Publishers, 2020 ), simți cum ți se conturează ceva nou în interiorul ființei, cum se naște o semnificație. Toate lucrurile disparate pe care le-ai parcurs, emoțiile, tristețile sau neînțelegerile se organizează într-un întreg. Ceea ce părea fără explicație prinde deodată viață, se înfiripă un fuior fragil, ce se adună și se risipește la cea mai mică adiere… E adevărul care a stat ascuns în aceste secvențe ale existenței. Adevărul care se caută pe sine şi se reîntregește.

Vorbind despre adevăr, părintele Dumitru Stăniloae aprofundează esența acestuia:

”Nu omul e încadrat în vreuna din părțile creației și adaptat ei, ci toate părțile creației sunt încadrate în om și adaptate lui. Creația devine un cosmos în om, întrucât e unificată și umanizată deplin în el; brațele omului sunt mai largi decât toate dimensiunile creației. El e mai cuprinzator decât toată creația neînsuflețită ajungând până la Dumnezeu și mijlocind între creație și Dumnezeu.”

Trăirile intense ale unui suflet aflat într-o perpetuă căutare, dialogul permanent între eul superior și sinele profund sunt prezente în poemele Mioarei Băluță ca niște torțe autentice ce se aprind și ard, dând naștere viului. Viața lăuntrică este tocmai calea sinuoasă pe care poeta alege să meargă, dorind să-și descopere ființa, să intre în relație cu absolutul, cu Dumnezeu.

Prin iubire reușește să transfigureze zbuciumul, zbaterea, pierderea în poeme de mare forță, reluând ciclul Dumnezeu, creație, om, Dumnezeu…

”Poeta dezvăluie o vocație a perspectivei integratoare - una care îi permite să tenteze la atingerea acelor ”limite nebănuite ale întregului” - …”, subliniază Dan Bogdan Hanu în prefața volumului menționat.

Felicitări, Mioara Băluță! Drum lin cărții tale către cititori!

Recomand cu toată sinceritatea acest volum de poezie despre care cineva s-a exprimat: ”Frunze sub un ștergător de parbriz” nu este o carte, ci o "magie"...