Poveste de Craciun

Se-ntunecă afară a ninsoare
Iar vântul suflă-n cetini a colind
Se-aprind în cer lumini de sărbatoare
Reverberenţe magice în gând

În casă simt miros de mere coapte
Şi-a scorţişoară aburită-n vin.
Rătăcitor prin gânduri mai străbate
Câte un dor fugarnic şi străin

Se-amestecă cu fulgii din ninsoare
Vrăjit de ei, se simte iar copil...
Ar vrea să-i scrie Moşului scrisoare
Să vină şi la el cu sacul plin!

Dar nu cu jucării sau alte lucruri,
Nici cu brăduţ în vârf cu lumânări.
Atât ar vrea: să nu mai fie singur
La ceasul magic dintre sărbători…

Se-aşterne liniştea peste pamânt,
Afară-i totul alb de la ninsoare...
Păstrez scrisoarea netrimisă-n gând
Şi-un suflet de copil într-un om mare.