terapie intensivă

de atunci mă adaug ţie arbore
cântec prelungindu-ţi viața
cu o umbră

m-ai vazut iluzie şi strigăt
în pieptul unei poezii vitraliu
concret
în mijlocul universului creştea
o lumină absurdă

erai bărbatul cuvintelor
palmelor mele
cu tine măsor
toate spaimele morţilor

aşa am aflat că sunt lacrimi
care se topesc în timp ce
undeva
dorințele își vor zornăi
în continuare lanţul