stare 1

Atunci când ştii şi nu te poţi opri
niciun cuvânt nu mă mai ajută
oricât ţi-aş fi aici inima ta este oriunde
simt o mână netezind un cearşaf
din giulgiul meu  o alta îmi smulge
copilaria dintre coaste

poezie şi destin - cred că în mine este
puţin şi din Sylvia Plath a marilor oraşe
în sfârşit
poţi zâmbi
zâmbetul tău are sufletul plin

în aerul greu sunt numai eu
ca o umbră nemişcată ca un orb
cu privirea muşcată pe dinauntru
împachetez aceste cuvinte într-un fluid
şi îl las să curgă

mie mi-e târziu dar tu
nu le acoperi cu mâinile altora
doar să le simţi vii
în seara asta
am murit puţin...
în curând îmi va dispare şi trupul