îmi pun urechea la pământ
s-ascult încet cum trece clipa,
simt cai cu alba coamă-n vânt
că-mi sfarmă timpul cu copita!
ţin ochii-nchişi, să nu-i zăresc!
doar zgomot surd în colbul dens..
e prea târziu să mă feresc
din drumul lor c-un singur sens!
îi las s-alerge-n jurul meu..
sunt liberi calea sa-şi aleagă!
eu, cu urechea la pamânt
ascult cum creste un fir de iarbă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu