Ieri te-am văzut pe un peron în gară
C-un geamantan... cu chipul abătut
Poate-aşteptai un personal de seară..
Priveai absent, nu m-ai recunoscut
Nici n-aveai cum..mi-i fruntea argintată
Iar zâmbetul de mult nu mi-e ce-a fost
Nu mi-e nici trupul cum a fost odată...
Să te salut n-ar fi avut un rost
Şi-am înţeles atunci, întâia oară
Că soarta mi-a cântat un trist refren
Te-am aşteptat, făcându-mi viaţa gară,
Să te întorci cu urmatorul tren
Ce-ţi scriu acum e ultima scrisoare
Eşti liber să-ţi alegi un alt destin
Cu geamantanu-n mâini în gara mare
Rămai ce-ai fost mereu: un clandestin!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Rodica Dascălu - Mioara Băluță, "Frunze sub un ștergător de parbriz" sau "despre cum "omul este verigă între Dumnezeu ...
-
jurnal de zi de foame timpului lângă umăr ridicăm o groapă aproape perfectă ieri am sărbătorit sfântul timp o văduvă inocentă cât un m...
-
nu voi fi lângă el să-i încălzesc urechea în dimineţi ploioase nici când flacăra unei stele îi va săgeta spatele nu voi fi acolo nici c...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu