Scriu în alb
cel mai alb poem din câte există
atât de alb încât
vei crede că undeva s-au spart luminile
şi au început să ningă
linişte înaltă
iubirea îmi creşte încet
să nu trezească oameni
fragile aripi
pe care se ascut săbii
eşti alb dragul meu
din mine ies aburi
în dimineaţa asta mi-e frig
când umblu pe-ntinderi de gheaţă
subţire în alb
călăuză te ştiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu