umbra noastră nesigură

ca un brăduţ în zi de ajun
zâmbesc securii de parcă
undeva m-ar aştepta toată viaţa o portocală

acestei prelungiri a gândului
i-ar fi stat bine cu rimă
să-şi pufăie durut osteneala
aburind hârtia în tristeţi
ca o locomotivă bătrână abia intrată în gară

scriu cu stânga
umbra noastră nesigură îşi tremură  aerul
flacără şi fum
în Capela Sixtină niciodată singură

citeşte-mi din hârtiile tale
vorbeşte-mi despre drumuri
şi ierni domesticite
să-mi fie cald în centrul pământului
de parcă aş fi la pieptul tău

cu lumina aprinsă
sunt iar copilul care nu se teme
de monştri