între două cuvinte ...

ochii mi s-au lipit de fereastră
dragostea mi-a ajuns la os
stau în partea pustie a paginii cu mâna
când pe tastatură când pe telefon

uneori te simt mai aproape
și îmi cresc rădăcini
un copac sparge pereții cu ramurile
în mine nu mai e loc de pământ
ape reci îmi inundă spatele

de parcă ar fi murit Dumnezeu
și neterminată mă nasc eu să inventez mările
oamenii zările urlă peste toate
o liniște încât mi se face teamă
de lupii din colțul memoriei