re. din fier de piatră . drum împreună si flori *

 uneori vorbesc de iubire ca de un martiraj
 apoi mă gândesc la ceva tandru și cald
 și  Dumnezeu îmi dă caniculă
 bărbatul
 pe care îl iubesc îmi spune "avem timp"
 dar eu știu că timpul nu-i decât ceva ascuțit
 care taie din carne din iubire din...
 mai bine stau în frig
 despre timp și iubire
 nimic
 
 *
 
 dezbrăcat de timp și iubire știi 
 dar nu știi când vei reuși ce 
 n-au reușit toți 
 văd o casă veche veche așa 
 mai dărăpănată și un copil 
 plăpând uimit căldura 
 îl îmbracă cum  un întreg oraș 
 din care el nu mai era 
 și nici nu îl interesează 
 poate va ajunge poet 
 poate va ajunge nebun 
 
 *
 iubesc copilul acela
 îmbrăcat în zale cu inima portocalie
 îl știu poet de când i s-a furat iubirea
 nu se mai teme de moarte
 
 iubesc copilul acela dintr-o fotografie
 cum stă pe gânduri și se întreabă oare
 cât e de periculos să exiști într-o lume
 care ia totul în joacă
 
 îl iubesc în orice moment al zilei
 construiesc către el autostrăzi
 în aerul cu balustrade din piatră apoi
 odihnindu-mă îmi admir fericită
 mormântul...
 
 *
 uneori stă de vorbă cu greierii 
 sau fuge cu mine pe dealuri și munți 
 ca ploile de vară 
 dincolo de oameni pentru un singur om 
 e în stare să se plimbe prin aer 
 halucinant înțelept și amar 
 știe ce-i logica absurdă din care ies flăcări 
 știe despre nuanțe și vieți frânte 
 transformate ca șarpele lui moise înviate ca 
 șerpii lui heracles știe de poduri suspendate 
 peste păduri de melci din care curg ferigi 
 știe că poate fi mai frumos dar 
 nu oricine îi poate răspunde... 
 
 *
 nu mai știu pe unde să mă caut
 cuvintele mă strâng în ele blând
 mi-e milă de toate întrebările mele
 când le văd cum se zbat și nu mă ajung
 despre iubire nu pot să scriu decât iubind
 despre oameni doar privindu-i în ochi
 îmi agăț rugăciunile de turla bisericilor de cruci
 și mă adun în mine ca într-un cuib părăsit
 aș vrea să fiu ploaie în brațele cuiva
 să am unde să mă cern și din cine să răsar
 dar toate brațele se ascund
 podurile sunt luate de ape
 cineva m-a învățat să-mi spun singură
 povești înainte să adorm
 și de atunci în visele mele nu se mai face noapte...
 
 *
 atunci am învățat să mă rog 
 după chipul și asemănarea Lui sunt toate 
 oricât ar fi de greu pot 
 să te țin în palmă fir 
 de iarbă vezi tu steaua aceea 
 oceanul acolo sus e o perlă 
 facă-se voia Lui aici ești tu 
 îmi dai încredere în recolta 
 în mine tot ce e viu e cântec 
 în tine tot ce e cântec e viu 
 atunci am închis ochii și am spus 
 pâinea noastră cea de toate zilele 
 pământul e o sărbătoare și poezia 
 e după chipul  și asemănarea ei 
 orice ați spune... 
.
*autori Mioara Băluță și Ion Dragoș