flacăra verde, poate că visul...*

 poate că visul ți-a intrat în brațe
 și eu am căzut în ele
 ca o moartă
 să am de unde mă ridica vie
 
 nu făcusem rău nimănui
 doar plecasem din lumea lor
 
 n-am vorbit
 și n-am înfometat pe nimeni
 am citit până când
 fericirea mi s-a adunat și risipit prin ochi
 
 lasă-mă să îți sărut lumina caldă
 a palmelor
 am îmbrăcat urma trupului tău
 direct pe piele
 și sufletul meu s-a simțit acasă ...
 
*
 orice s-ar zice cuvintele rămân tinere
 nicio zi nu-i la fel
 niciun zid
 stropul de apă și firul de praf acoperă
 lumea e un amestec de soare și munți
 îmi zic
 gândul ei o deschide spre pâine și vin
 noaptea nu face nimic
 un gând flacăra lumânărilor o mișcă
 aș vrea să fie al meu ...

 *
 când nu ești
 mă legăn în cerul tău
 îmi strâng câteva lucruri o cămașă rară
 două trei cuvinte scurte și nicio armă

 acolo sus
 pământul nu mai are nevoie de mine
 îmi trec viața printr-un nor
 cum mi-aș ține mâna într-un bol cu grâu
 cu mâna ta împreună ...

*
 îmi trec viața prin păr cum mi-aș trece mâna
 împreună cu tine
 grâul ne încolțește în palme i-am văzut rădăcina
 aidoma gândurilor flacăra verde a
 lumânărilor se mișcă peste
 un covor de diamante dintr-o casă
 într-o altă casă în care noi
 umblăm desculți tălpile să nu ne doară
 nevinovați pentru întâia oară credeam
 simultan în viitor și trecut stând pe loc
 zâmbet ...

*
 și se înaltă peste lume o mare limpede limpede
 noi stăm ca doi copii de marmoră
 într-o grădină cu pești jucăuși

 cine știe unde sub care frunze
 stă ascunsă tinerețea noastră
 anii noștri pierduți
 peste care a trecut alene ca pe o miriște focul

 și te miri că acum existăm în același filigran
 din brațe de om legănare
 liniște și mult mult somn...


.
*autori Mioara Băluță și Ion Dragoș