roua din struguri *

printre cuvinte curge mult sânge 
mai mult decât pentru o inimă 
pentru o poezie niciodată destul 

ea urcă în mine cu evantaiul ei 
să-mi spună cum iubește viața 
și cât de tare ar fi vrut să fie iubită 

atunci eu sap o groapă în-afara-timpului 
să-i spun cum își iubește viața cel ce se sinucide 
și cât de tare ar fi vrut să fie iubit nimeni să nu știe 
cum nimeni nu știe ai cui sunt câinii 
care beau din copitele cailor apa 

rațiunea vieții 

din cea mai mare dragoste să se ridice 
o groapă în-afara-pământului să se vadă 
cu trupul despărțit de întrebări 
cât un mușuroi de furnici 
să nu mai existe sete 
numai o rouă cât boabele de struguri 
pe corpul unei femei la picioarele orientului

*
poate că pe spatele sau în copitele cailor
s-au dus marile neliniști ale omenirii

dar cum să știe cineva
de ce două frunți lipite fac din patru ochi unul
sau de ce mâinile rămase în umbră
se împreunează câte două în tăcere a rugă

peste o sută de ani printre aceleași cuvinte
vor sângera alte buze alte inimi vor tresări

noi s-ar putea să fim pe undeva în mușuroiul de furnici
în grădina din spatele casei

încă sunt vie din struguri zorii mă vor
înroura și mai mult
tu să-mi rămâi același septembrie
cu frunze grăbite peste o claviatură de mâini




*autori Mioara Băluță și Ion Dragoș