poetul din iarbă și sfoară ...*

pentru că nu se atinge de bani
poetul nu e frate cu brânza
păstorește însă cuvinte
se poate spune că e un cioban
care nu face mare brânză
cu toate că balada lui preferată
e miorița

unde scrie că o femeie frumoasă
are nevoie de o mare brânză nu stiu

în jurul lui se schimbă toate și el
pe dinăuntru deja râde viitorului trecut
in poezia celor care stau cu inima
de vorba singuri

*
niciodată nu va ști unde i se ascunde inima
de aceea poate să spună și să facă orice
să ridice piramidă peste piramidă
să pună osuar lângă osuar
numai lângă ea să-i fie duminică
iarba să rămână deasupra

orbii își vor curăța sângele de pe mâini cu armele
în mijlocul vânătorii de iepuri morți
fiind
poate va veni un câine să ne adulmece oasele
cum singure merg ...

*

stau și totuși merg
zbor și totuși stau
sunt yin și sunt yang pâine și vin
oglindă

în fața săracilor cineva
poate crede că dacă a vazut new-yorkul
e bogat și dacă a văzut niagara e puternic
la piramide va fi bogat și puternic
dezamăgit să vadă deșertăciunea
bogatiei grandoarea morții ieșită din nisip

nu uitați oameni buni cât ați plâns pana când
ați făcut primii pași dacă eram după
chipul și asemănarea Lui am fi zburat
sau am fi stat pe loc să vedem pământul
dintr-un avion privat doamne
ce coșmar...ce primitiv e mersul

*
de undeva ne pândește o toamnă
palidă și catifelată
în care toți încap întregi
noi numai pe jumătate
în care fiecare frunză e un copil împiedicat
surâzand învinețit un copil
în genunchi

mereu ceva din noi stă ghemuit
ceva aproape
alunecând

mă tem că într-o zi
vom tâșni ca o lumină
picioarele noastre de sfoară vor începe să danseze
despletit
ca flăcările ieșite pieziș dintr-un brilliant...


*autori Mioara Băluță și Ion Dragoș