emoție de iarnă, undeva desigur e vară...*

așează-te
așează-te  în apele mele
fără guri
ne vom săruta cu mâinile
ochiul stâng ne va descheia
la piept de zăpadă furișat ochiul
drept va înceta să se zbată

așează-te ca un fulg
peste fulg mirosind a vin fiert
a portocală
întunericul se va plimba nestingherit
pe pământ peștii nostri
au plecat demult către pol
trăgând o sanie goală...
                                                                   *

                                                                                  precum pe pământ și în cer
                                                                                  se fac fulgi de zăpadă din lacrimi
                                                                                  și cireșe în pomi fără crengi
                                                                                  gunoi și pietre prețioase sunt
                                                                                  aproape gratis pentru iubire
                                                                                  arătați-mi acte arățati-mi granițe

                                                                                  legați avioanele cu lanțuri de cer
                                                                                  la zidul plângerii e mai mult aer
                                                                                  decât lacrimi și sâmburi de migdale
                                                                                  perfecți stau și mă așteaptă pe plajă
                                                                                  a căzut prima zăpadă
                                                                                  undeva desigur e vară...

                                                                    *
și câteva case
mici acoperite de trestii
de care moartea nu știe
noi stăm sub acoperișul de dantelă
al poeziei
mâna ta îmi caligrafiază uși
mâna mea deschide ferestre

în sângele din mierea fiecărei guri
noi suntem glasul care înroșește mierea
fără sfârșit aceste nimicuri
ascunse în vin ca pâinea
noastră cea de toate zilele
visăm că plângem în fiecare zi
și noaptea cântăm ca niște bețivi pe care nimeni
n-ar îndrăzni să-i ridice de la masă...
                                                                           *

                                                                                   din toate unghiurile se scrie pe pământ
                                                                                   va fi noapte bețivii mor pe lună
                                                                                   de-acolo văd pământul ideal
                                                                                   dar cum să dau albastrul pe verdele
                                                                                   din mână nu vreau

                                                                                   aici florile ne-au întrecut așteptările
                                                                                   mările ne-au întrecut așteptările
                                                                                   stelele și munții ne-au întrecut
                                                                                   așteptările și oamenii melcii

                                                                                   bună ziua îmi zice melcul din
                                                                                   casa lui e noapte îi răspund
                                                                                   cu uimire din casa mea cu aripi
                                                                                   de sticlă tu poți duce o casă
                                                                                   dar numai una

                                                                                   eu pot sa te țin în brațe numai eu
                                                                                   pot să îți cânt și să te mângâi
                                                                                   inutil ideal se duc morții la apă în genunchi
                                                                                   și beau între ei tulbure poezia
*autori Mioara Băluță și Ion Dragoș