pământul pe degete și o pasăre în mâini ...*

mie însumi poet
doctor și dușman îmi spun
dansează
cu vulturii e o chestie fumată
cu oamenii nu e sigur
verde în față spus
un vultur trăgea de inima mea
în apă
mama cu o mână mă mângâia
cu o mână stingea cărbuni
cu o mână cânta
cu o mână era în celălalt vultur
cu o mâna era înger și mai avea
o clasă de mâini ridicate
de educat
eu mai aveam de trăit o viață...


                                                                    *
                                                                              o viață cu o viață mai mult
                                                                              spun zi și tu noapte
                                                                              sisific ștergem praful de pe aceiași carte
                                                                              tu de o parte eu în alta
                                                                              suntem fețele
                                                                              aceleași monede uitate pe un trotuar
                                                                              toată lumea o vede
                                                                              dar nimeni nu se mai atinge de ea

                                                                             din când în când ne împrumutăm
                                                                             unul altuia trupul
                                                                             și rămânem uitați ca un prunc înfășat
                                                                             pe treptele unei mănastiri ...
                                                                      *
tao râde de sisif ca praful de pușcă
într-un loc e de argint
în alt loc de aur
clarul de lună mi se pare mic mic

Dumnezeu joacă baschet în nocturnă
eu mă trezesc mereu înaintea lui
de dragul ei
nu îndrăznesc să mă mișc în-afară

învârt pământul pe degete
parcă aș fi în fața unor copii
am timp nelimitat și bani cât
un ocean de zâmbete

perpetuum mobile
despic firul în șaișpe
scriind în gând poezii
ca pe o broască țestoasă...
                                                 *
                                                                  fragilă dimineața asta
                                                                  gândul meu somnoros de copil
                                                                  răsfățat
                                                                  pe o gheață subțire
                                                                  presară zăpadă în urmă
                                                                  râde
                                                                 ar trebui să fiu fericită
                                                                 mi s-a înroșit fereastra de emoția unui
                                                                 timp fără vârstă spune-mi dacă poți
                                                                 ce zi e azi și ce nevoi are
                                                                 o pasăre care se zbate în colivia unor mâini

                                                           
.
.
*autori Mioara Băluță și Ion Dragoș