când toate drumurile duc la roma fără păreri de rău... *

cu mine duc
lampa unui sărut de veghe de lemn aprins
în somn ca o poezie deasupra ușii
de lut pregătită unui strop de plecare pentru un strop

unui strop de durere pentru un strop adus
probabil să strălucească din coastele ei verbul
împărțit în cearcăne copilaria într-o oră întorc

ironic înfipt într-un zâmbet cu simțul artistic
trebuie să plec să fug de moarte și
carne de esența luminii tu
să-mi spui că nu pot...

*

visez că ridic piramide
așez morți în picioare
am puteri divine

nu știu ce carne mă hrănește
cine îmi scrie muzica poeziei
chiar și atunci când cuvintele mă acuză
confuzia nu e nimicitoare

unge-mi trupul cu ulei de măsline
aș putea stârni revolta în orice flacără
sunt femeie îți spun numai ție
mamă de bărbat pregătită
să mă împart cu tine

dincolo voi dormi cu lumina aprinsă...

*

orizontul
pe fereastră se uită la el cum
s-ar uita la un perete lumina

poate de aceea nici nu încearcă
să scape de viata lui ca de o cârpă
de praf scuturată acolo
undeva într-un colț de suflet
departe de el mai vede un țel o
sursă de vedenii ascunsă

câmpuri de zăpadă pe care le vrea
semănate cu el
arate cu buzele lui în fiecare dimineață
sub greutatea biblică a unui măr despletit

în cădere lângă mine văd
rochia ei preferată de seară parfum
fără acoperire...

*

cine mai are nevoie de certitudini
de smille face therapy cu răsuciri de șarpe
gata să-și înfigă colții într-un
zâmbet se zbate

se poate muri din te miri ce

mă tem să privesc în direcția în care
ar trebui  să fii
pun urechea la pământ și nu aud nimic

pământul ascultă cum se macină munții

îmi sărută urechea stângă și genunchii
poate ar trebui să-i vorbesc despre
gustul negru al dimineții în care
voi ajunge să-mi vând amintirile
pentru câteva ore cu tine

o bătrână va zâmbi fără păreri de rău...