Indiferent de urc sau de cobor,
Dacă dispare una vine alta
Mereu să mi se lege de picior.
De-afară par o mare de tăcere
Cu valuri răscolindu-mă adânc;
Și ziua-mi este veșnică-nviere,
Și piatra cruce (nu știu s-o arunc)
Cu ea vorbesc, ea mă așteapt-acasă
De ea mă sprijin chiar și-atunci când scriu
Și, încrezută, mă gândesc că-i pasă
De tot ce simte sufletul meu viu
Putere-mi dă, că doar atâta poate,
Prin cer cu lira să hălăduiesc...
O, piatra mea - sfântă singurătate -
Cum oare m-ai făcut să te iubesc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu