născut prizonier

aș putea să tac

sau să spun că poezia mea e o cruce
roșie arsă în piept
un rug tandru care întregește
tot ceea ce dintr-o pământeană sete
s-a înjumătățit
am ucis de câteva ori
cuvântul care se refugia în cuvânt
fără să îmi amintesc de ce și
în cine m-am văzut murind
oricum
nimeni nu ar crede
propriile-mi cuvinte m-au vorbit
cu altele mă cert
întotdeauna miza e sufletul
născut prizonier sfărâmă cercul
pentru a se înfrânge
iubind
mă ia
mă duce
mă trece prin foc...