Rătăcit

timpul mă pierde
în nuanţe albite de vreme
încă îmi eşti
rătăcitul ce-mi fuge prin vene

un ultim sărut
răsuceşte mătasea în fire
cu dor nevăzut,

o funie mă leagă de tine

şoaptele tale
izvoare ascunse sub gene
în care mă scald
departe de umbre perene

culoarea rănită
se frânge-n poemul ce-l scriu
şi plânsul ei roşu
te-ngroapă de viu!