libertatea de care îmi vorbeşti
nu mai încape în mine
e doar o pată roşie pe cerul unei pagini albe
şi tot aştept să se lumineze de ziuă
să pot fugi
în spate râd şerpii în hohote
fără ei versul ar mirosi a fructe
admir
umerii lui îmi vor purta orizontul departe
singură privirea
o rană deschisă rămâne
epifaniile care mi-au ţinut de cald
lăsându-mă goală
în faţa muritorilor mă vor ascunde
trup de hârtie în faţa nemuriţilor
recapitulez în gând lecţia despre viaţă
a mea atât de uscată
iar tu mă întrebi de ce plâng
.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu