abur pe oglinda apei

lumea se schimbă după fiece zbor
omul care îmi întinde aripile
vrea să-i beau apă din mână
vulturul lui e alb şi e orb
inima lui o roată cu zimţi aruncată-n fântână

cel care se apropie
se îngroapă
apoi mă arată lumii goală
dezvelită de iarbă
ca o frunză de piatră

unde eşti tu să-mi netezeşti drumul
să mă împotriveşti uitării la fiecare pas
unde eşti tu să-mi acoperi misterul
cu buzele şi
rana cu sângele rămas
ceva din mine îşi construieşte drum
de abur pe oglinda apei...

Imagine: pictură de Annette Schmucker