e de ajuns o frică Doamne și...*

o biserică să îmi imaginez durerea
un strop să îmi imaginez 
oceanul la câțiva metri de apă ea
e mai departe cu mine în beție perfectă
iluzia îmi convine că soarele se învârte
în jurul pământului și omul
e o mocirlă din lut amestecat
cu apă și ceață amestecată cu fum
bătăile inimii
nu-mi sunt singure
adâncă ea mă așteaptă acasă dezbrăcată
de rochie ca și cum s-ar fi îmbrăcat
cu apele vărsătorului din mine așa
m-am lepădat fericit de toate întrebările...

*

mă sperie putrezirea lemnului
și umărul pământului atins cu fruntea
nu mai sunt sigură dacă
iarba are sâmburi sau semințe emotive

păreri despre moarte
vreau să-mi spună și mie cineva hai vino cu mine
să
împărțim lumina în cercuri și
cercul în rune
frica mea are flori în brațe
se trezește înaintea mea
și se lasă ca o piatră
peste lucruri ...

*

astăzi s-a acordat în sfârșit
premiul nobel pentru cei ce au
descoperit frica

''frica mea are flori în brațe
și se trezește înaintea mea ''

și eu aș vrea să-i fiu atunci
pământ de flori sub ape
și peste ziduri străzi
iubind să-i fiu o altă lume
pe unde bate vântul cel mai tare
și totuși înaintea lui s-ajung la ea
să-i spun că străzile au sensul unic
pentru oameni și o statuie pentru
cei dispuși să se întâlnească acolo
unde chiar și statuile au nevoie de flori
de frică și dreptate Doamne cât...

*

uneori mă asemăn unui arbore bolnav
care visează flăcări deși e înconjurat de asfalt
astăzi nu pot fi tristă lui
pot să-i ghicesc sufletul
fragil pe care îl ating
ca pe un pământ abia cucerit

ochii îmi scapără
îmi amestecă simțurile
fără hotar e această clipă așteptată
cum aștepți noapte de noapte
să te acopere caldura unei pleoape



*autori Mioara Băluță și Ion Dragoș