poveste

a fost odată un rege sărac
care trăia într-un poem adevărat ...

mai întâi se lua lumina
ai mei aprindeau lumânarea
legau câinele
colindătorii veneau după aceea
cu mâinile mușcate de frig
își treceau glasul prin sufletul mamei
a noastre a tuturor
"tu a cui esti? " alinta întrebarea
zâmbetul ochilor mari
merele treceau dintr-o mână în alta
fără să simtă nașterea
durerea

timpul în care nu mai sunt mă apasă
acum am un câine în casă cândva
undeva a existat un rege sărac
o avere...

amintirile sunt prea mari și nu mai pot
să se dizolve de sub piele