blond și frumos
soldatul ideal conține pâine ulei
de măsline fier și sare
nu are dușmani nu are părinți
nu are femei nu are copii
nu are nicio carte
el
scrie poezii proaste ca mulți altii în
dinții roților dințate scoase
din dotare totuși așezate în așa fel încât
să fie adorat ca un copil
se
pare că nu știe cum iubesc femeile
un câine de aceea soldatul ideal
e generos trage în cutii goale la fel
ca și în oameni apoi dispare ca un
microb în sânge
iubit
la fiecare colț de stradă
nefericitul
își descarcă arma în cerul gurii
practic nu există
decât cerșetori și prostituate
*
soarele nu strălucește întotdeauna
cum șuieră glonțul prin mine
tandru iau o înghițitură de sânge din minte
sufletul tace ca un câine pribeag
la poarta sărutului
tu nu știi ce e aceea o rugăciune Doamne
știu că ești ateu dar tot mai cred în Tine
în fiecare zi îmi scriu jurnalul
pe hârtii suprapuse
cineva îmi lasă la ușă chibrite
să mă hrănesc cândva o să-mi fac avioane
din ele și câteva gloanțe
de câte ori râd și plâng să le aprind
ca și nebunul acela
până în zori
singură
*
ce poate zice apocalipsa despre
greierii care nu mor ?
Dumnezeu a făcut lumea
în șase zile apoi n-a mai făcut nimic
i-a lăsat pe oameni să facă ce vor
și Lui rachete să-I ridice osanale
și va veni din nou ceea ce este
în alb și negru nedesăvârșit
dar încă nu s-a plictisit profetul
nici de enola-gay și nici de curcubeu
încă își mângâie barba și cântă
we r living in a yellow submarine
with beatles...
*
nici alb nici negru
ei n-au cunoscut potopul redus
la o lacrimă poezia redusă la un cuvânt
doar alții furia Lui sau frica
agitați în spațiul unui atom
într-o liniște pe care o absoarbe doar fumul
ne cultivăm unghiile cu dragoste părul
mă las pe spate
îți alunec printre mâini spre șolduri
jumătate de sferă mă gândesc
la un iglu în care arde o flacără
unde mâinile mele ar sculpta aerul
în afară iar mâinile tale apa pe dinăuntru
fericirea mă sperie
vine când nu te aștepți și pleacă
descătușând o cascadă...
*
din ape a fugit pe uscat și flacăra
și-o duse în fața ochilor îndrăgostită
de un orb paralizat
era ca și cum ar avea pești în loc de ochi
pești în loc de mâini și picioare
pești în loc de inele și lanțuri la gât toate
peste tot străluceau argintii
tocmai să poată iubi așa
cum nu iubește nimeni
din apă am fugit pe uscat
să mă îndrăgostesc de pești
în loc de cuvinte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu