21 iul. 2013

mă prefac ne prefacem în ape care umbra îngheață...*

un munte de semne și eu
așteptând curajoasă întâmplarea
o vreau o văd venind
dreaptă ca o ghilotină
să nu mai știu a cui e mâna
nici umbra căror ziduri
nici fereastra
.
oamenii ar trebui să știe
că singura minune palpabilă e iubirea
.
ezoterică pasăre care mi te zbati în piept
ezoterici ochi acoperiți cu mâinile
.
dansez printre lucrurile tale
ca și cum aș sări dintr-o groapă în alta
ca și când
.
o boală incurabilă ne-ar fi atins gândurile
îmi spui ne spunem deodată ...
.
*
.
să ne întoarcem de plictiseală la umbră
am dormit mai aproape de cer
am zburat de pământ mai aproape
rațiunea îmi spune că mint sufletul
că e adevărat
.
m-am născut într-o așa de mare
minciună că apele erau înghețate
tata era generos
făcea dragoste în fiecare noapte
să ne încălzească
.
încă de atunci Dumnezeu mă iubește
mi-a făcut două păpuși una din bani
și una din libertate de ele să am grijă
să le păstrez
o cutie mică într-o altă cutie
mai mare cam așa ca matrioșka
.
peste 10 ani la fel peste 100 de ani
la fel
sunt mortul lor și viața
așa se împacă supa de carne cu
literatura și libertatea...
.
*
.
mă apropii cu încă un sunet
ca o pasăre cu norii în gheare
sângele meu crește lavă
în sângele tău
munții împart apa în două
cuvintele îmi caută umbra în pești inocenți
.
gândesc ca o hienă care
străbate pustiul
te adulmecă fără să simți
locul
singurătatea
cuțitul
.
eu nu pot să te ating
tu nu poți să dormi
ne prefacem ...
.
*
.
în frunze de vineri moarte
moartea este cheia tu fluturii care rămân
se păstrează la întuneric
tu știi că iarna aceasta grâul
a întrecut poezia în așteptare
.
mărului i s-a făcut miezul pătrat
de cubică piatră atenție cad
mă scarpin în cap și aici
iarna aceasta e neagră
.
albă ca zăpada a plecat
cu scufița roșie spre polul sud-nord
și africa plânge că vrea cireșe coapte
fruntea mea îți caută ochii misterul secretul
cuvântul fecund
Doamne fă în așa fel încât să nu ne cunoaștem...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rodica Dascălu -   Mioara Băluță, "Frunze sub un ștergător de parbriz" sau "despre cum "omul este verigă între Dumnezeu ...