dacă nu pot să-mi ridic nici măcar
mâinile teologic galaxia
e la mâna poetului ca o femeie
care își tratează insomnia
cu capul pe umărul lui
cu dragoste se militează pentru
dispariția materiei
abia apoi ai dreptul să adormi
ca un copil cu capul pe umărul mamei...
*
rotund rotund este cercul
și alb este cerul poeților
așteptând cuminți în casele lor
până când privirea le cade
pe câte o icoană cum lumina
luminează oglinzile
stau așa ca niște păpuși
privind cum din mâini
le cresc dintr-o dată flori
ca trezite din somn
apoi vine poezia să numere
unul și încă unul mișcând
prin încăpere lucrurile
înflorind tăcerea...
*
un peisaj închis în cerc
o masă rotundă fiecare
să se poată hrăni cu fiecare eu
fără voia mea și lumea la fel
ai grijă a spus cineva
s-ar putea să te îndrăgostești
de cine nu trebuie
ar putea fi oricine dacă nu aș fi fost
aș fi tăcut între un bob de orez
și o coală de hârtie
de valoarea unui necunoscut
cu frica soarelui de zăpadă și a mărului
de legea lui newton care nu știe să iubească
decât ultima poezie pe care nici n-a scris-o
necunoscută rămâne ea ca mărul înflorit
care își caută grădina ...
*
știu un popas pentru străinul
care traversează pustiul
în mine va intra și se va ruga Dumnezeule
Dumnezeul poeziei mele
nu mă lăsa
dune fără sens m-au înconjurat
de nisip sunt acum brațele mele
fulg de cenușă viața mea
nu mai pot duce nimic
dăruiește-mi focul
unei morți și sângele
unei veșnicii...
tăcând mă voi umple de tăcerea lui
în răstignirea unei clipe uitați
ne vor lătra tăcerile deșertului
ca într-un poem perfect despre atingeri
străine
sunt fără de aceea care încă este...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu