de undeva mă strigă un abur acasă...*

astăzi tac
ieri m-am temut și am plâns
lacrimile au curs ca mierea dintr-un fagure
cald pe o rochie de mătase

mirosea a sărbătoare  a zahăr
caramelizat și a portocală stoarsă
fericit un monstru îmi încercuia mișcările
păream un idol trist legat cu o fundă
albastră

o să dorm îmi spuneam
o să dorm și o să fiu în largul meu
în sfârșit voi fi apă adâncă
mă voi strecura prin crăpături
mă voi alinta ca un abur țâșnit prin pereți

undeva o fântână m-așteaptă


*

cine n-a stat lângă o locomotivă cu aburi
e ca și cum n-ar fi stat lângă tata și tata
a murit demult demult
numai sufletul aburilor mai dăinuie
să mă întrebe cu ce putere
împinge pământul prin cer și prin ziduri
să fie cu mine să facă parte din
bucuria unui sistem planetar să-mi vadă
scrisul așa cum eu admiram scrisul lui
fără noțiuni de grafologie

până la urmă nu poate fi durere mai mare
decât să nu fii crezut
decât să nu fi crezut aburul acela
și nimeni să nu te mai recunoască
așa cum
îl văd eu pe tata coborând din tren cu
o sacoșă mare albastră și plină plină
cu bunătăți


*

și parcă îl aud
ce mare te-ai făcut și ce doică grasă
ți-e singurătatea
cât aș fi vrut să-i fiu surorii tale dreapta
umărului tău prieten
nopțile să te ajut să respiri din belșug
aș fi putut
să fac sub prun un leagăn copiilor

orice cui ar fi ruginit cuminte
bine așezat într-o scândură rândunicile
venind  și plecând de sub streașină

ți-aș mai fi spus să crezi în ce există
ce nu există să simți ca și cum ai crede
că de undeva cineva privește
cum în absența lui
lumea își vede liniștită de treabă

*

lumina a plecat cu viteza ei a rămas
întunericul cu viteza lui
să plece tu rămâi om
ai rădăcini complicate în
malurile existenței
un refren
asemeni unei poteci în trei dimensiuni
uneori paralele uneori nu
tu rămâi om sclav unei monede
cu trei fețe și zâmbetul giocondei
pe care nu ai bani să-l cumperi
pentru că lumea din care pleci
e cu totul alta decât lumea în care ai venit
amigo

 ian 27 2013