între două maluri liniște vă rog...*

cândva era puternic trupul lui
se ridica din ridicol singur la bară
acum aerul i-a ajuns la cote superlative

în absența morții crede
în toate minciunile lumii
și munca pentru sclavi o crede
o boală un privilegiu pervers

să adormi citind despre omul alb
într-un cimitir din aer să stai
singur la masă
florile scumpe să le vezi aruncate

întreabă oamenii ce parere au
despre un regizor în sutană și cum
pot vorbi la telefon organismele pluricelulare
dacă au la picioare lanțuri...

.
*
l-au găsit dormind în brațele unui tei uriaș
fără rădăcini fără picioare
acolo își număra anii câte unul
anotimpurile câte unul
ceasurile câte unul
s-a ascuns de propriul suflet
în propriul suflet căutând
urmele unei mușcături de șarpe
fără să muște
mărul era departe
dragostea lumânarile apele
amintindu-i de clipele facerii
l-au găsit

deasupra unui tei
cânta tânguitor o pasăre...
.
*

pe lângă alte victime învățăm să fim și noi
alte victime doi oameni fericiți îmbălsămați
cu răbdare tocmai pentru că urâm așteptarea ne luăm
lecția zilnică de metafizică ca o pânză de păianjen

într-o fabrică de absolut în care ai curajul să mori
fără să muncești exact ca Iisus
să fim zgomotul zilei să facem din noi un oraș
în jurul copacilor

mama morților să ne fure din viață și din politețe
să îi ducem flori să i le aruncăm
în față la gunoi să vadă că nu ne pasă...
 .
*

moartea e atunci când mâinile lor
se desprind de mâinile lor
și nu mai există nici un suflet să-l roadă o vreme
când nu mai poți să simți o furtună
în toată spelndoarea ei respirând
ca o planetă din propriul tău aer
gândindu-te oare câți oameni sunt
mai încolo în vid

și dacă nu vom vedea
amintește-mi să-ți povestesc despre
cuvinte și viața lor dublă
să-ți spun despre strălucirea unui ștras de
pe rochia din șifonier în fiecare sâmbătă cum
stau într-un pat ca la cinema un erou uitat
pe câmpul de luptă
căruia ultimul gând i se citește pe față

sssttt ...să fie liniște
de o moarte ca aceasta am nevoie
vă rog ...