iubită cum nu iubește nimeni
trebuie să îngenunchezi cum
nu îngenunchează nimeni
un înger în casa lui
în casa ta în casa noastră
munții să nu se simtă singuri deloc
nici liniștea nici păsările noaptea
noapte de noapte
unde e o groapă putem pune un munte
mai sunt și alte variante de fum aburi ori ceață
zeii zilei le pot spune lapte
noi le spunem poezie tot mai mult ție
inepuizabil te...
*
și iată cum prima
zi s-a facut nevăzută
cum nevăzut e îngerul din preajma noastră
cel care ne învață ce e focul
pe noi cei predestinați focului
și iată cum ceva din noi
rămâne să ude buzele tuturor trecătorilor
tuturor însetaților
numai pe ale noastre nu
un pic mai sus cu un pas
în urma noastră lumea pare mai mică
decât ea însăși mai departe
mai sus cuprinși de frumusețe
doi pești își poartă carnea
așteptând cuțitul salvator ...
*
timpul
cenușă într-o numărătoare inversă focul
tu esti mușuroiul de noroc al
unui mort cu cireșe în brațe
tocmai acum și aici
n-ai voie să te atașezi de nimic
cum crezi că poți să pui într-o
cutie lumânarea
pe care o știi aprinsă de-o viață
cum crezi că poți să vinzi porumbei zeilor
de sub pământ care nu mai au gât de durere
și ochi să te vadă fără privire bolnavi
de adânc dorm fără să mă culc
azi n-am știut că nu voi putea vorbi
cu tine...
*
am băut din prima zăpadă până când
un zeu necunoscut
a înghețat de frig în mine
iar eu nu mi-am mai cunoscut mâinile
îmi strângeam pieptul la piept
îmi mângâiam cu duioșie spatele
tot ce părea viu mă umplea pe dinăuntru
numai pe umeri durerea creștea ca un epolet
îmi mușca din buze cu buzele
în singurătatea orașului
mâinile mi s-au ascuns în buzunare
am să înfiez un porumbel îmi spuneam în gând
unul mare și alb care știe să se orienteze
după soare să zboare
să zboare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu